Primele poze neoficiale cu HTC One (M9): E un telefon nou, dar cu schimbări mărunte
Că vedem un nou HTC One în această primăvară nu mai e un secret, dar nu știm încă ce vom vedea. Acum, apar primele imagini neoficiale cu telefonul și schimbările sunt mici față de One (M8).
HTC One (M9), care ar putea ajunge pe piață și cu numele HTC Hima, va păstra linia de design pornită cu primul One și marea schimbare va fi în camera foto. Primele două imagini neoficiale prezintă o carcasă din aluminiu cu margini mai înguste, cu aceeași linie transversală mai groasă, unde vine bateria, și cu o cameră foto încadrată într-un pătrat rotunjit. De asemenea, HTC renunță la ideea de a folosi două camere principale.
Din ce se vede în pozele neoficiale, difuzoarele stereo vor rămâne pe față și sunetul va fi Dolby, iar blițul va fi tot cu LED-uri cu două tonuri pentru o redare cât mai bună a culorilor. Camera frontală pentru selfie-uri va fi în dreapta difuzorului. Încă nu se știe dacă este una de 8 sau 13 megapixeli, cum a implementat HTC pe modelul Desire Eye prezentat la finalul anului trecut. O veste bună e că nu include scannerul de amprente de pe HTC One Max.
Dacă la nivel de design nu ne așteptăm la mari schimbări, o decizie radicală a taiwanezilor va fi să renunțe la camera foto Ultrapixel și să treacă la una de 20 megapixeli, eventual fabricată de Sony sau alți producători. Ca dotări tehnice, pentru noul smartphone ne așteptăm la un ecran de 5 inci full HD sau QHD (sau mai mare), procesor Snapdragon 810 și 3GB de memorie RAM. Bateria va fi de 2.800 mAh. Telefonul va avea Android 5.0 Lollipop cu interfața Sense UI a HTC.
Odată cu un nou telefon, HTC va lansa și primul ceas inteligent. Smartwatch-ul HTC va fi construit special pentru persoanele active, fiind un accesoriu bun pentru fitness. Pentru asta, taiwanezii ar fi colaborat cu cei de la Under Armour, companie specializată în servicii, accesorii și aplicații pentru fitness. Rămâne să vedem ce lansează în martie, într-o perioadă apropiată de Samsung.